Dialog


Celui prea binecuvântat de har,

Nu poți să-i duci nimic în dar –

Și aur, smirnă, și tămâie,

De-i vei lăsa lângă călcâie,

De îi vei pune Lumea toată,

Într-o desagă fermecată,

O vei găsi nedezlegată.



Doar sufletul de i-l aduci,

Și-l pui în palma Lui zdrobită,

Îl va primi cu mere, nuci,

Cu brânză, miere, și cu pită –



Și ți-l va umple cu atât,

Ce nici nu știi anume spune,

Că tot ospățul lui, Cuvânt

Va fi, udat cu rugăciune –



Și tot așa, vorbind de una,

De alta, amintindu-ți toate,

Vei fi demult, cu Dânsul, una,

Sămânță de eternitate –



Cum urcă-n ceruri toată firea!

Și-n Lumea toată rămân sâmburi,

Căci la-nceput a fost Iubirea,

Și gânguritul Sfânt, de gânduri...



10 mai 2007