N-am putut să dorm nimic azi noapte, în camera mea.
Camioane zdruncinau mult linia de tramvai.
Cum mi-ai zduncinat tu starea mea-n general depresivă
Și stelele tăceau haotic și nu puteam dormi.

Este ora unu, pe-o parte văd cum îmi zâmbești,
Pe cealaltă văd cu lanterna cum mă uiți... tu.
Este ora unu și jumătate lângă mine.
Ea stă timidă fluturându-mi secundele
Ca niște fluturi zburlițti de aripi.
Noaptea asta nu se mai termină ca altă dată,
Toate sincronizându-se-ntr-o inimă întreagă.

La ora trei, încă te mai caut prin schingiuială
Pe-o parte și pe alta. Pe-o parte și pe alta, nu,
Nu-mi mișună pe limbă o stare, în gură – un gust,
Orice, nu-mi e frică, nu-mi e dragoste, panică, dor
Nu-mi e durere, nu-mi e cu nimic mai mult decât gol.

La ora trei și jumătate, în pat întinsă,
Culorile n-au sens, sunt crăpate pe buze mute
Scrisorile mele mentale... nu te mai ajung
Și mă privești atât de suplu, feroce, fără colți...
Pe-o parte și pe alta mi-e cald și rece doar mie

Am greșit când am vorbit în ore, pentru că nu trec
Singurele care mai trec sunt clipele cît ore,
Fluturii mei sunt zburliți de aripi.
Ora două încă n-a ajuns căci nu mai suntem doi
Noi suntem doar, unu, unu, unu, unu, unu...
Și încă jumătate de mine.
S-au răsturnat stelele și condeiele
pe alfabetul culorilor închise deschizându-mi
poarta insomniei fără margini.