s-au lipit s-au fixat de blocuri
fulgii plopilor – mii de iisuși transparenți –
orășenii își strâng rufele din balcoane
oameni lași
mediocri
decenți

du-te-vino cu aromă de piață
pași târșiți de bătrâni înșelați la cântar
trei cartofi
două cepe
o pâine
între pătrunjel și mărar

stau pe-o bancă ruptă pe-ntuneric
de eroii cu manele-n telefon și beți
pe ei fulgii plopilor nu îi îngroapă
igrasia speciei răzbate prin pereți
toți își râd de mine – sunt nebunul
care strânge pietre și zâmbește rar
în imensitatea asta de ciment
port de grijă florii din pahar

în cealaltă mână car o plasă
cărți
caiete
un creion
și eu o pâine
păsărilor strânse-n jur o-mpart
sufletul meu dă din coadă ca un câine