tăcerea e gaura de șarpe
unde încerc să respir
când ești obsedat de înălțimi

în timpul nopții
pieptul mi se cască
și miroase a gol negru

furios ridici fruntea
apuci un ciocan
și spargi luna

dintr-o pornire generoasă
încerci imediat
o mângâiere fugară

știi acele zile mai negre ca noaptea?
din maldăr de resturi de conștiință
durerea se extinde ca o infecție

nu e nevoie să te apropii
dacă vrei să asculți
dintr-o curiozitate congenitală
vuietul apelor scobind albia inimii