Alții fug primăvara,
de nebuni pe câmpuri,
trag aer tânăr în piept și,
bezmetici,
o iau cu firul crud de iarbă sub talpă
la colindat verdele nou,
așa aiurea,
să-și caute perechea.
Tu mă știi pe mine tomnatec
și mult mai dus pe câmpi
decât ăi de-s cuci de primăvară;
mă lovești cu iubirea în plină toamnă,
îmi zrdelești tâmpla,
cu pupături,
cu declarații nespuse de „te iubesc” și,
după aia,
de parca-i fi zurlie și tu ca toamna asta
ce golește tot ce-i viu,
te ascunzi pe după burniță,
pe după crengile chele și,
din când în când,
mai strigi câte un „cucu”,
ca să-mi fac eu idee
pe unde ar trebui să te caut
singur,
aproape verde înspre ruginiu.
Și uite așa,
ca neomu,
hălădui pasăre singură de râsul lumii,
cucăind prin toamnă,
căutându-te pe tine,
altă nebună și tu.

Pan
18.09.2002