Am îndrăznit să profanez o lacrimă de-a ta,
Că n-oi fi vrând să-ți cer încuviințare!
Sunt sigură că nu m-ai fi lăsat
Să-ți umblu-n amintiri sau poate în uitare.

Ei! Te-ai fi supărat ca-n alte dăți
Că am privit în trupul tău de gheață
Și am aprins cu vorbe de alint
În foc de vreascuri, pofta ta de viață.

Am îndrăznit și n-ai ce face-acum
Decât sa uiți ori să m-arunci departe
Sau poate și mai rău: să mă urăști
Și-ai să-mi semnezi devizul către moarte.


(20 octombrie 2002)