Spunea cineva ca daca ai un prieten este un lucru mare, daca ai doi , esti un om fericit, iar daca ai trei , nu se poate sa ai trei.
Tu ai prieteni? Ai ? Așa am crezut și eu ...Am vrut sa cred ca am cațiva prietni , persoane la care sa țin , pe care să le sprijin la necaz, cu care să ma bucur, care să fie lângă mine ...Iluzie , pură fantezie...
Am găsit o definiție pentru astfel de oameni...Sunt persoane care sunt lângă tine, doar atunci , când sunt în necaz, când sunt slabi, când sunt abătuți, când sunt singuri, atunci ești o persoană minunată, tot ce și-ar dori cineva. Apoi când viața lor intră în normal, există ceva mai important decât tine, te evită , părânduli-se că de fapt le cunoști prea bine slăbiciunile, dureile, și se tem instinctiv de tine...Apoi când au probleme , se întorc...
Iar tu , devi un psiholog , bun la nevoie , și în tine devii , tot mai gol , mai singur, nu te mai interesează nici măcar durerea singurătății, ești scârbit, sceptic, asta în tine, pe față fiind același ,,prieten" pe a cărui umăr plângi.

Acum am și eu niște întrebări? De ce nu am și eu un umăr pe care să mă sprijin? De ce atâta superficialitate? De ce atâta indiferență? De ce atâți oameni slabi? De ce atâta trădare?

Concluzie:

Prețuiește-ți prietenul ca pe cel mai prețios lucru, și fi lângă el când are nevoie, fără să ți-o ceară. Nu trăda niciodată. Pentru că nu vei ști niciodată când viața se va răzbuna...

Eu prefer dușmani...