agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - | |
Sfântul VI
Ades fug de-un chip familiar Al strâmtei lumi ce ne-a ieșit la zar, Și dincolo de marile bucurii trec, Căci a visului neclintire hotar Mă face un vis al spațiului sec, Și tremur de frig că n-am identitate, Doar un nume, ce lumea-i duce dorul Și-mi spune tot timpul Sfântul. Prin viața cea scurtă tot mor și trăiesc, Ah! Oare al meu sufletul mai are ceva viu? Pană când Durere -eu însumi - păcătuiesc, Þeapăn mă aflu-n trupu-mi sicriu, Nu știu cine-mi scoate vorbe pe gură, Nu am iubire ,nu am nume ca să mor, Dar am ochi, mâini și urechi ce dor, Sunt cele ale unui Sfânt călător, Ce nu-l mai vezi decât în zbor, Un zbor după al lui suflet iubitor Ce fuge și nu mai vrea nici un amor. Și brusc mă trezește un groaznic fior, Între nori de cer ,parcă fără soartă, Al meu Rău se artă-n zbor Ce pe al meu iubite chip îl poartă. Un pas ce nu-i al meu mă duce, Pătrund într-o ceață de nori ce trec, Ajuns în umbra neagră a ei, m-plec, Unde un crivăț aspru vuiește Amor , plăcere totul trosnește, Se sfarâmă lumea, atâta-i de slabă acum a mea iubire, Și viata mea însăși e risipită , dispare Curând, din ea nimic nu va mai rămâne, Nici privirile invidioase , flăcări stăpâne, Nici mâinile doua , ce al ei trup vor s-apuce, Nici două picioare , ce pe ea vor s-o plimbe , sunt năuce, Nici buzele , ce pe buzele ei o iubire dorea, Nici trupul meu mare , ce duhul ei iubea. Cu a lui voce și înfățișare schimbată Răul e aproape de-a lui putere, Sfântul acum, iubește o iubire moartă Ce duce spre pribegie și durere. -O, dragoste eternă la mine vino Ca iubirea s-o împlinim, Vino și a mea durere alină, Tu cu a ta putere salvează-mă, Să împlinim o nouă dragoste, În care dragostea să nu fie un caută-mă, Să fie o îmbălsămare de atingere și cuvinte. -Ah! cum pot să descriu mânia cea grea? Blestemul meu pare ca n-are sfârșit! Nu mai am glas și tot mă-nfior: Moarte nu-i să mă ia călător! Cu ochi holbați aștept obidit A neantului grai sa-mor într-un sfârșit. -Dar, cum ?… când eu a ta sunt, Când acum e un început, Tot ce trebuie să faci E , cu a ta putere să taci, Să fii un simplu om de rând, Să fii omul ce-l voi iubi curând. -O!…cum de crezi că nu te mai cunosc? Rău ce suflet pe al meu ai alungat, Crezi că iubirea n-o mai recunosc, Că a dispărut, că totu-i dat ,un gând , Te înșeli amarnic, eu pe ea o văd, Eu pe ea o aud … o plâng. Iar dac-amarul dulce nu m-ar mai chinui, Pe tine atunci , tristețe ,eu te-aș învinui, Eternul e departe, e dus de lângă noi, Eternă-i sărutarea, dorită de-amândoi.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate