agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2001-05-06 | |
Pe când nu era moarte, nimic nemuritor,
Nici samburul luminii de viata datator, Nu era azi, nici mane, nici ieri, nici totdeuna Cãci unul erau toate si totul era una, Pe când pamantul, cerul, vazduhul, lumea toata Erau din randul celor ce n-au fost niciodata, Pe-atunci erai Tu singur, incat mã-ntreb în sine-mi Au cine-i zeul carui plecam a noastre inemi? El singur zeu statut-a 'nainte de-a fi zeii Si din noian de ape puteri a dat scanteii El zeilor da suflet si lumii fericire El este-al omenimei izvor de mantuire. Sus inimile voatre, cantare aduceti-i! El este moartea mortii si invierea vietii! Si el îmi dete ochii sã vad lumina zilei Si inima-mi umplut-au cu farmecele milei, Din vuietul de vanturi auzit-am al lui mers Si-n glas purtat de ape simtii duiosu-i viers Si tot pe lang-acestea cersesc inc-un adaos Sã-ngaduie intrarea-mi în vesnicul repaos. Sã blesteme pe-oricine de mine-o avea mila Sã binecuvanteze pe cel ce mã impila, S-asculte orice gura ce-ar vrea ca sã mã rada, Puteri sã puie-n bratul ce-ar sta sã mã ucida Si-acela dintre oameni ajunga cel dintai Ce mi-ar rapi chiar piatra ce-oi pune-o capatai. Gonit de toata lumea prin anii mei sã trec, Pan' ce-oi simti ca ochiu-mi de lacrime e sec, Ca-n orice om din lume un dusman mi se naste, C-ajung pe mine insumi a nu mã mai cunoaste Ca chinul si durerea simtirea-mi a-mpietrit-o, Ca pot sã-mi blestem mama, pe care am iubit-o, Când ura cea mai crunta mi s-ar parea amor, Poate-oi uita durerea-mi si voi putea sã mor. Strain si far' de lege de voi muri, atunce Nevrednicu-mi cadavru în ulita l-arunce Si-aceluia, Parinte, sã-i dai coroana scumpa Ce-o sã asmuta cainii ca inima-mi s-o rumpa, Si-acela ce cu pietre mã va izbi în fata, Indura-te, stapane, si da-i pe veci viata. Astfel numai, Parinte, eu pot sã-ti multumesc Ca tu mi-ai dat în lume norocul sã traiesc. Sã cer a tale daruri genunchi si frunte nu plec, Spre ura si blestemuri as vrea sã te induplec, Sã simt ca de suflarea-ti suflarea mea se curma Si-n stingerea eterna dispar fãrã de urma. --------------------------------------------------------------------------------
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate