Pânda
și nestarea,
iarba bleu-marin crescută
în camera ta obscură de mine,
pagina cu părul albit la tâmple
de prea multa zăpadă
de prea puținii doi oameni din ea
topiți de-o primăvară abstractă.
Au rămas rătaciți acum
patru nasturi negri
lucind prin vreme
și umbra mirosului rece,
cu gust de morcov,
și ma privesc din nou
cu ei
prin ei
cu coada ochiului
pineal.
Noi ne cunoaștem într-adevăr de mult,
din vremea în care
vânam împreună lei,
de acolo străfulgerarea
și vinul vechi
care curge din nou azi
prin vena noastră cavă,
redivivus.