agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-01-28 | |
Se întâmpla ceva nefiresc într-un coșmar
care căuta singurătatea în odăile de vară, stingea lumânările, umbrele se făceau că nu pricep nimic, erau amețite, cineva mă pândea conștient oarecum că ar fi vrut să mă trezesc să privesc îngândurat urme autumnale siluete care se adâncesc încrustate, forjate carcerele sclipeau, erau tinere și la modă, coșmarul mă privea ca un nebun, nu știa ce să mai creadă, aerul rătăcit repetitiv, ceasurile absente, după asemenea crize descompuse în incertitudini până spre noapte, sfâșia înfricoșat, alerga prin toate golurile, mă ocolea instinctiv, de parcă aș fi fost supraviețuitorul vreunui masacru obscur, ceva șters, aproape jignitor, aleile neîngrijite devin străine iar eu sunt altundeva ptentru că alte drumuri duc acum acolo, după ce o zi întreagă m-am ascuns o catifea s-a instalat în suflet, cataracta ce învăluia totul într-un fel de aură in rame grele, stigmatul solemn, prezențe și certitudini împăiate... Undeva dincolo de uriașa încăpere, coșmarul pregătea un salon orbitor de mare efect, doream să fiu încrustat în pântecul întunecat, o seninătate de hoituri, vechituri uscate, sugrumat migălos, aș fi vrut să știu de ce nu mai pot purta rochii negre să fiu văzut prin ferestre înguste iar gropile nepăsătoare nu răspundeau în nici un fel-coșmarul a plecat târziu, cu bastonul său caraghios, într-o vestă neagră, foarte indispus, a început să întârzie nopțile, mai apoi și amiezile, iernile, inconștiența, letargia înduioșătoare, tenul meu de ceară poartă demnitatea de a nu uita nimic... Să nu mă trezesc! Îngrijorat, căutam angoasele prin sipeturi, fugiseră, artificii lichefiate, himerele se târau chircite, le era greu să mă mai poarte, alunecau rece într-un regret revărsat spre vidul micilor zgârieturi...aruncat în duminică.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate