Adoarme floarea de iris
pe pieptul gol de lebada
si macii isi scarpina sila
de vise
in calcaiul cojit al unui
resemnat.
Buza cazuta ispitita ii este
de pocalul de clipe plin ochi.
Se varsa doar una.O vede cazuta
in piatra,e abur ce iese din piele
si curge in sus.
Ridica atunci spada inmuiata in laur
si striga :"Sa uiti !" dar cuvantul
se-nfige adanc in gingie
ca stropii de ploaie in painea de vatra
mancat in camp de-un fugar.
E singur.Pocalul e spart.Nu-i satul.
Si-o ciuma de fluturi ii rusineaza
pe veci trupul.
Alearga de lume si vede cum spada
isi cerne manerul ca valul
prin sita.
Pocalul il poarta mereu langa san;
dar noaptea aude sunetul pietrei
si clipa ucisa il viseaza stapan....