(In seara asta ingerule mergi si tu pe undeva…Noi ne vom dezingerii si ne vom dezaripa…Ea va veni la mine…)

Pun vopsele in causele palmelor mele,
Si dau lumina mai mica,
Pun un scaun de lemn, inca amirosind a brad
Apele caldute si
O parama de lacrimi,

Ah de-as putea o singura data
Sa-i sprijin secunda mea albastra inchis
Pe sanul ei perfect
Si alb de fecioara
Coborata din tablorile cu renastere luminoasa!

Degetul meu curge,
De la urechea ei in jos spre barba
Si apoi,
Un rosu aprins
Prin spatele gatului ca un sarut de prelunga asteptare,

Ii mangai neuronala ridicare a parului pe maini
Cu obrazu-mi incalzit
Sub lacrimile mele transparente
Aplecate spre alb si flacari
De lumanare,

Dungi ma dezleg in straturi duble
Intre umarul ei si
Curba de la definitia terminarii
Spatelui ei albastru ingeriu
Si tremurand stingher in auriul narilor mele…

Am buzele si ochii
Inundati de movul curs de pe stresini azi noapte
Si cu buzele zic
Ii pictez gleznele si talpile
Intre doua respirari pe gambe

Imi pun dosul palmelor, verzile,
Sub coapsele ei lungi
Si pe genunchiul ei sarut lung
Cu ochiul si cu respirarea
De violet pustiu,

Ma dau cu inima galbena pe spatele ei
Si pe curba gatului ei
Asez barba mea tepoasa si muiata
In groase, uleioase nuante
De ocru…

Cant la pian cu degetele mele
Absurde dar dezlegate ca pensule
Cu suspinuri de bleu pe mainile ei
Intinse ca la rastignirea
Iubirilor

Ea zambeste si eu stau a picta aerul
Din jurul ei cu respirarile mele
Portocalii
De lumina confuza si alunecanda
Cu picurii de sudoare argintie,

Am in gropitele ei de de femeie cuminte
Varful meu de limba, Chanel No. 5
Galben si roz si azur
Si ii adulmec respirarile
Esuate…

Milimetrizez cu palmele deschise
Coapsele-i neostoite,
Pana cand mirosul de paine coapta
Se lasa sub „Ganzehaut“
Usor muscata,

Ne invelim in aerul umed
Inlantuiti si neatinsi
De alb si negru
Curgand pe trupurile noastre usor asudate
Si tremurande…a noapte.

Mai aprind o lumanare dintr-un os de tampla
Si-i sterg lacrimile
Apasate ca diamantele
De la ochi la gura mea
Adumbrind,

(Ce femeie n-ar vrea sa se strecoare in inima mea?)

Te vei numi Gioconda!

_______________________________________________________
Zambeste si casca prelung … Are un spate frumos ca o Catedrala ridicata din pietrele pacatelor mele…Pleaca ridicand usor secundele cazute de pe umeri-i pe parchetu-mi… Urmele talpilor ei cu contururi galbene, rosii si ude redefinesc drumurile apasate pe creierul meu…


Remarca: Aceste lucruri nu s-au intamplat si nici nu se vor intampla vreodata. Ingerul n-a vrut sa iasa ca erau golani pe strada.

Observatie: Ea avea numai o plictiseala freudiana citita de prin scurtele curgeri ale venelor mele…Inca nu stia sa zboare cand a plecat…Dar ar fi putut sa zboare daca ar fi stat o secunda sa-i arat cutiile mele cu lumini. Da a preferat sa fie agila si foarte subtila.

Sens: Hai domnule sa fim seriosi! Asa ceva nu exista! Va fi regula respectata inca o data.

Derogare: mirosul scaunului de brad, de Chanel no. 5(cel roz) si mai ales acel gust de uleioase vopsele de piele inca mai persista, insa nu oricine poate sa le simta.

Teama: hai ca-ti dau tacerea sa nu-ti mai fie frica. Inveleste-te cu ea si razi…Eu vand totul si plec acasa.

Mirarea: Am o cea mai buna prietena a mea cu care pictam: ea ironii subtiri, eu ironii amare, din doua tari desenate cu iesiri la mare.

Antiteama: suntem doi oameni matematizati, reci si foarte cununati(fiecare cu altcineva desigur ;-)). Nu ne tinem de mana ci numai observam atenti aceasta primavara. Ne jucam ca doi copii ce n-au apucat sa-si ucida copilaria…In rest mergem la serviciile noastre si ne vedem de casele noastre…Na, ne prostim si noi sau mai ales eu.

P.S. Punem banii de vopsele nemteste: jumate eu, jumate tu! Eu aduc muzica si ploaia...Tu adu-ti numai inclinarea aceea a capului pe umar...Exact asta!