Atâta pustiu într-o inimă...
Și-o insuportabilă singurătate
Răsplătită mereu și mereu cu-o nestăvilită dorință de viață.
Doare!...
Sinistru își derulează-n mine viața, forma;
De ce nu mă linge pe răni
Direct cu finalul?
Cu ce am greșit?
Că simt?
Că iubesc?
Că mă tem?
Că plâng!
Că uit...
Că blestem ceasul când am început să cred în om?
...Și sute și sute de pagini murdare
cu gânduri
ce-mi vor fi de folos mult prea târziu!
Ca o târfă
Mă vând iluziilor
Și-mi biciuiesc sufletul să producă
Alte și alte rânduri!
Doare să transcrii totul
Și să nu trăiești nimic personal!
Doare...
Să ai o inimă într-un pustiu al deșertăciunilor!
Doare, Doamne!

(6-mar-2003)