agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2003-07-10 | |
Sunt gelos
pe pasărea din cer care zboară și i se împotrivește vântul... Sunt gelos pe peștele din apă care înoată si i se împotrivește valul... Să te lupți cu vântul ori cu valul asemeni lui David cu uriașul Goliath ! Un om drept a primit în dar un inel (demn de poveștile copiilor) cu care -spune povestea- se făcea nevăzut și omul fura din ce era al meu, al tău, al altuia. Tentația! Și omul drept devenea nedrept și cinstea devenea necinste. Eu n-am primit nici un inel nici tu nici altul... Atâta dreptate înveșmântată în cuvinte poleite cu amăgire E nedrept să ucizi dar e drept să lupți! Dar dacă ucizi luptând?! De ce ne complicăm viata încercând să facem o lume mai bună ? Ne încăpățânăm, așa cum și acei care mai cred în povești se încăpățânează să construiască un alt castel de nisip în locul celui pe care tocmai l-a luat valul... sau vântul... Bine ai venit, fiul meu, în lumea mașinilor ! Bine ai venit, iubita mea, în Calea Lactee ! Albă, mult prea albă Și tu ... și ea ... Vă doare și pe voi dreptatea ? Ori poate tocmai pe voi vă doare dreptatea? Cine știe ... Poate vântul ... Poate valul ... Pe mine mă doare necuvântul din ochii voștri Mă doare lacrima Pe care o aduce vântul ... valului ... și ... valul ... vântului ... Dorința ta, fiul meu Dorința ta, iubita mea Dorința mea Nu contează Sunt picături purtate de curenții vântului... ori valului... Ce, noi suntem David ? Imaginea decăderii nu mai este de mult o povestire desprinsă dintr-un roman SF; nici măcar o pictură suprarealistă nu mai este. Dansurile sunt și ele ca și sărutul tău atât de mult ca și sărutul tău barbare ... puterea visului ... Ai vrea să dormi pe un nor și de atâtea ori m-am întrebat de ce. Oare acolo goliciunea ta se împacă cel mai bine cu albastrul cerului? Ori instinctul feminin - atât de agresiv, o, Doamne!- își găsește în solitudinea norului un partener docil si supus ? Sau perspectiva unei lumi întinsă-ți la picioare te-nfiorează ca un gând ascuns ? Ascunse sunt căile logicului uman și nimeni nu a inventat un computer de bord Cred că e singura invenție neinventată care ar primi premiul Nobel pentru a nu fi descoperită niciodată. Asta e dreptatea umană pentru că știu, acest Nobel nu se va acorda niciodată (Eventual un Oscar - pentru fantezie) Și dreptatea ... A cui e? Cine, copile, a crezut vreodată că are-n mână o balanță ? Și n-a văzut că-n lupta oarbă lăsa ca mâna greu să cadă pe soare ... și pe lună ... Dar vântul ?! Dar valul ?! Pașii tăi se transformă în umbre pe nisipul țărmului care în această noapte ne aparține nouă numai nouă Chiar și noaptea e a noastră Pentru că e noaptea în care NOI vom sparge clepsidrele pentru totdeauna.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate