***matei visniec***
***la noapte va ninge***

.............................................
I. GETICA

hei,e cineva-nauntru? intreaba fluturele
asezandu-se pe gura fierbinte a pustii
prin teava inrosita
e cineva ascuns

cand neasteptate strigate
si am privit mirat
rand pe rand ii smulgeau din maini
tipand strident:astazi, astazi
poetul a patruns de unul singur

zeu al nost'
netrezit inca din perfectiune
de ce metalele subpamantene
fug odata cu soldatii sub burta cailor
caci sfera ta e mai rotunda
decat a noastra
si cifra ta unu e mai unica
decat a noastra
si plutonul tau de executie
e mai disciplinat
decat al nostru

la capatul miscarii
pe cand se aprinde
delicat apoi

desi pana la urma de lut
va trebui sa ascult
desi pana la urma dintre doua picioare
unul e de cenusa si unul de lemn
si invers

si pe masura ce inaintam
iata-ne ajunsi la capat
asemeni celor

ca sa putem sorbi mai usor
chiar si urmele incerte de seu
cu burta in sus, spre dumnezeu

zise leul

si sa se lase desenat meticulos rabdator
ochiul fratelui meu se mareste
pe masura ce tabloul se apropie de sfarsit

pe scoarta arborilor
pe coaja fructelor

cei cativa trecatori
au si inteles despre ce era vorba

pana cand mainile lor devin transparente
la stanga
la dreapta
de a naste

roata a fost inventata si noi
trebuie s-o dam cateva momente de-a dura
mistretii au fost impuscati si noi
trebuie sa-l legam la ochi

prin gradinile Akademos
de filosofie

tinandu-si sanii in palme
incendiind autostrada
in macelarii se face dintr-o data liniste
fratele meu, infirm de picioare
nimic, zic eu

racnira inginerii
in madularele mele
nu-i nimic, inca un cal
s-a oprit in fata abatorului
si loveste cu botul

cand fluturele vine
si mi se aseaza
de o sinucidere
cu substrat politic

caii si corturile
ba nu, spusera copiii
firul de iarba

pictata deasupra semineului
dincoace
in care si-a facut hara-kiri
si mai incolo, chiar acolo
cu alte nesfarsite incaperi

.............................................
II. APOLOGETICA

eram in interiorul securii, asteptam
era cald si sudoarea cadea din cand in cand
si priveam adanc inlauntrul fiintei mele

si incepusera sa manance resturile de crenvursti
kailor de culoare alba
iar acum incepusera sa roada tacuti
vino aici, vreau sa platesc, nu mai am nici o sansa

prin toate garile planetei
iar indaratul fiecarei usi
de cateva zile sunt cautat
toate autoportretele
si ca orice trecator
care tine mainile in buzunar
cu mine
se banuieste ca intr-una din zile
nu, raspund eu
tragand un tun dupa mine

intrucat pusca mea plina cu zaruri
s-a descarcat ieri in multime
ocolind in cadere acele icnete de placere
si imploram ragusit putina tacere
si sa spun ca cei doi profeti
surprinsi in plantatia de tutun
migreaza prin cuvintele noastre
si mi s-a asezat pe tragaci

atata doar, ia calul cel schiop
si tragei si tu un glonte in cap
atata doar, ia calul cel schiop

incat ne-ar putea auzi cineva
inainte de culcare
si scrisera in graba cate un lung eseu
si toti izbeau in masa cu venele uscate
arata-ne tacerea cum incolteste-n glonte
orasele cum urla sub carnivore dune

obisnuit sa traiasca printre copite
lasati-ma sa ma apropii de sunete
pana cand voi distinge in ele
cum fructele se perinda prin foame
cum lucrurile patrund cu inocenta in noi
plasmuind meticulos acel spatiu
absenta noastra

urla dintr-o data isteric rasturnand mesele
viii si mortii se imbratiseaza induiosati
o casca de argint se rostogoleste pe trepte
si modeleaza acolo, dupa forma si asemanarea lor

si miristile ingradite-n luna
si spatiul rotunjinduse-n furtuna

si tot ce se neaga in ce ma priveste
cand cei din jur imi rascolesc vreo dorinta
astfel incat dumnezeu sa ramana blocat
culege reviste porno din fata agentiilor de mercenari
isi face de cap deci prin toate orasele asediate
isi pune semnatura pe toate cartile
pana ce identicul din el tipa strident

acoperind sub trupurile lor
sub ultimul copac ramas
si in timp ce gustul meu trece prin aer

fara sa-ti cumperi intai o pusca
si fara sa te legi la ochi
alti oameni legati la ochi, plimbandu-se netulburati

in cadere, pleoapele, ca niste cortine de metal
ori insasi amintirea cu pamantul natal
chiar pana la osul ramas fierbinte
dupa ce a separat intregul de parte

pana aici sa treaca pe langa mine si
eu sa-l intreb plictisit cine esti?

si atunci din lucruri focul se va strange
si in spatiul apei va roti aprins
zdrentaros, poetul, necesar in treacat
tot scriind pe ziduri bine ati venit
din intreg doar zece parti mi se cuvin
si in zece brate voi simti dorinta
ce izbeste pasari oarbe de peron

ciorapii insa imi alunecau din nou peste
univers si ne transforma incet

dar mai asteptati pana maine
asta da
asta nu

celor care au un glonte rosu,greu si incapator

drumul s-adanceste aducand a rid
gurile rastoarna ca un plug pamantul
si in guri pamantu-i parca mai arid
atacam la urma, randuiti pe cete
ploile ca rauri, bulgarii ca stele
sa ne pastem caii, sa croim castele
doar muri-vom pasnic unul cate unul
obositi de ploaie, de ocean de cancer

de-am lasa in trupuri, otravind miscarea
neatins scheletul intim de sudoare
voi pleca agale, n-am in alta parte
obosit si singura unde ma mai duce
de-as fi flost copilul ghicitor in fructe
n-ar fi fost o panda pielea mea cutata
prin orase insa, cand legat la ochi
simt deja in glezne drumiri rasucite
si incrucisarea zilelor prin os
mirosind a peste, a navod, a mare
daca nu mai grele, sigur mai amare

tandru si inteligent
am simulat frumusetea interioara si o oarecare
pasiune pentru viata
exact ceea ce simti tu mai mult
care duceau la cabana ta
si la intoarcere
si am ridicat de jos o piatra
destul de grea
si nu m-a atacat nimeni

cand latraturile au mai incetat
oamenii si-au scos legaturile de la ochi
spre lesurile cainilor turbati
strangandu-si patul pustii intre picioare
de acum suntem liberi,
dintr-o data cuprins de sete
si aproape ce nu s-a intamplat nimic
infigandu-si unghiile in rarunchi

eu calcam mereu pe cate un sobolan
tu zambeai, eu imi ceream scuze
odata cu moartea ultimului sobolan

mananc banane si arunc alunecoasele coji
de-a dreptul in abdomenul cainelui
iar amintirile mi se rotesc usor in auz
cineva numara aripile unui fluture, cineva rade
fiecare gest, fiecare lucru
fiecare cuvant ademeneste intr-un fel viitorul
si fiecare secunda trece prin univers
lasand in urma axa de simetrie

macar atat, macar atat
sa pot izbi
de primul zid
ferestrele cu el
un domn inalt cu papion
noi renasteam mai fara rost

si atunci aerul vine si ne impusca pe
amandoi in rarunchi si noi ne curatam o vreme
ca pictorii au folosit deja toata culoarea verde
si ne impusca pe toti in genunchi, noi
ne lustruim o vreme oasele dezgolite
iar aerul umbla speriat de colo pana colo intreband
pe cine sa impusc, pe cine sa impusc?

un turist iresponsabil
in piata de flori
cetatenii orasului
imbratisandu-se in fata reflectoarelor
va ninge! va ninge! grohaira si animalele lor preferate
va ninge1 va ninge! hei, n-auzi ca va ninge?
striga si dumnezeu
catre fluturele care
se ruga la un mar

.............................................
III.TERAPEUTICA

racii adormisera in cutia cu papioane
cei zece bastarzi sufocati la marginea
lucrurilor doar in gari satule somnambulii
gardurile reveneau la pozitia initiala

balerinele noastre au fost impuscate in metrou
intregul devenise o discretie a mortii
si calaretul a sarit de furie in vid
si in timpanele gandacilor vidului
si ei s-au intins in hamacurile electrice
si inca ma zgarie o pendula in regiunea interzisa
inca intra in manualele eschimosilor
si m-au prefacut intr-o saltea

noi, colectionarii de piane
incoace si incolo prin odaie
vor fi iesit in strada cu urechile smulse
radiosi apoi vom scoate pienele in strada
si le vom tarsii pe caldaramul municipac
isi vor impusca unii altora cainii
iar ultimii ziaristi isi vor fi trantit de pamant
microfoanele insangerate
si daca nimic neprevazut nu va interveni

il vedeti pe barbatul acela singur?
ei bine, barbatul acela singur
spunand buna ziua
de pe umarul tau
fara ca pasarea sa-ti spuna,
credeti-ma
fara ca pasarea sa te intrebe unde
de ce vreti sa stiti totul?

de prea multa singuratate pisicile
s-au imprastiat din nou printre locuitorii
i s-a spus stai asa l-au fotografiat
doar pisica lui fusese si ea

din mana stii imi este destul de greu sa te impusc
chibritul aprins uneori se intampla
ca sa nu va plictisiti
nu mai am deloc gloante

nu e destul sa te ascunzi
in toate ziarele de dimineata
si toate scrisorile necitite
din care se fac chiflele
si toate gurile noastre
au fost inventate
si sa ne spuna stai putin

cu gura usor ranita
nu vezi ca multimea nu mai intelege nimic?
pe trotuarele orasului
m-am plictisit de cand
ne tot invattim prin orasul acesta violet
in curand nimeni nu ne va mai scrie

simt ca pe aici, prin preajma
un cal cu piciorul rupt
se gandeste la ceva frumos

in timp ce noi
cei o suta de pictori
nimanui
ne proptim unul de altul sevaletele
si ne pregatim culorile in graba
retezam tacuti
bucatile de funie

tasnesc dintr-o data ingreunand
din care mai tarziu se vor croi
alte covoare si alte sezlonguri
dar acum universul aduce a
castane arse in eprubetele savantilor
ele vor manca totul totul

o femeie, doamne, imi lustruieste sira spinarii
cu un prosop de sters vasele
si-mi ucide si materialismul si idealismul
si apoi ma asaza la zid la ochi ma leaga
si la mitraliera ei cu pedale se aseaza
si trage
si gloantele toate doamne
trec pe langa mine

de atata tristete
ca pasarile zboara
ca unu si cu unu fac doi
de atata tristete
si-si pazesc indarjiti pustiitele
gradini de zarzavat
in timp ce acestia se ineaca
in cazanul cu aluat?

nu fiti tristi astazi e luni si
acolo se gaseste si o tablita pe
care scrie nu fumati in timpul

de metal s-au catarat cum au putut
larg ce este materia spiritul noi
le-am recitat o poezie ei ne-au spus

vom gasi mari paturi cu baldachin de cristal
la fiecare colt de strada
si ne vom lua si noi o trasura
pe nisipul ud ori pe marile diguri inutile
eu iti voi mangaia buzele in tacere
tu vei spune te iubesc te iubesc te iubesc
eu voi privi in jur voi tusi

vai focul s-a intins in oras nu mai poti
continuu ba fruntea be ceafa nu te mai poti apropia
nici macar de venzatorul de limonada sudoarea
prin fata stropilor de metal care se adancesc
se adancesc in carnea ta nu te mai poti apropia
pe aceste dare

cu un glonte in buzunarul drept
cu un maner de cutit in buzunar
pana la intrarea in sat si abia
acolo te va ruga sa-l ucizi

un caine mare rau care tocmai se
deseori la fel

iata imi spun sunt zile cand si adevarul
il voi infige in gradina mea si voi pandi pana cand
multe zile voi pluti mai apoi
eu insa voi pluti nepasator inainte
si se transforma plictisit intr-un peste
eu insa voi pluti nepasator mai departe
cu o sageata infipta adanc in picior

multime cladirile din fata mea erau in
graba retezate eu treceam linistit ganditor
prelungi mi se aruncau peste ape fara
graba treceam prin toate orasele in urma
despre mine n-as vrea sa credeti cine stie
ce

.............................................
.............................................
.............................................