e un
firicel de sunet cu intentia exploziva la capat
ca betisoarele de artificii pe care le aprinzi de craciun
ca betisoarele de santal raspandite strategic prin camera
ca sa toarca aerul de pacate si
daca
si daca
ramane apoi o neliniste mare
ea se poate mereu prinde cu gura deschisa ca un navod
(a res-pi-ra)

doamna maya am considerat dintotdeauna ca nu-i vina mea
daca se zbate, memoria imi ajunge sa faca nod
consecintele intra in revizie tehnica
sedimentele lunii capseaza fisurile
in forma prelunga de pod

imi place imi place sa cant inspre ora trei dimineata
cand imi alung hainele zilei in rau, ma arunc
de la un etaj al varstelor mai jos catre altul
si la cotituri se intampla sa restrang in brate
aceste haine albite
curate
imi place imi place sa le cuprind

doamna maya diminetile prind dedesubturile sticlind
ca niste recifuri, dar se aureste incaparea mea hibernala
ai zice intocmai umbrei celei de gala, festiv
cand ma leagan de umarul lui apele se ridica si stiu
ca intotdeauna plutim pe un cer comprimat
inofensiv

asa ca diminetile abia reusesc sa-mi descalcesc parul
imi beau cafeaua si o ascult pe edith
in mine, doamna, e identic cu sine
cantecul si trupul lui cald, adormit
acestora si lor numai desavarsind voluptoasa impietate

apoi nu nu
gurile stancoase ale oglinzilor sparte
nu se inchid amenintator, sunt doar

rien de rien de rien si mult mai departe