Ultimii din ultimele ariergarde
Am fost lepădați între două stindarde
Pătratice, din materie grea,
Împreună cu zeul care ne păzea:
Hai, scoateți pirostriile, ne-a zis,
Și puneți la fiert ceaiul interzis,
Acum nu vă mai poate face rău nimic...
Se ciocnea arșic de arșic,
Bocăneau țurloaie de țurloaie;
Se clătina câmpul de bătaie
Și m-am simțit dintr-o dată mai bine.
Am molfăit clisă, măsline,
Mai dându-i și zeului din când în când,
Doar-doar ne va trece peste rând,
Și peste sârma ghimpată
Unde ne-aștepta pe fiecare o fată,
Foarfeci, piepțeni, periuțe,
Perechi de cizme nou-nouțe
Și efecte zmeurii dintr-o altă croială
Þinânde de noua uniformă de gală
Ce se poartă de-un număr de ani
În grădinile Botanică și Ghetsimani.
Încolo, nu mai aveam pușcă,
Nici bentițe, nici fireturi, nici vipușcă.
Pentru că, știți dumneavoastră, între tropare și parastese,
Lupta încetase.

Se întâmplau toate acestea dincolo de front,
Undeva departe, la orizont.