Nu-ți mai cer miere, ci cruntul venin,
Săgețile vorbei, în el, să le-nmoi.
Nu-ți fie milă, din cerul senin
Nu cad niciodată temutele ploi.

Zeiță, știi bine, din inimi curate
Cuvântul ce mușcă nu poate să scape.
Nu-i cale de-ntors, ne’mpăcate
Ocările-n inimi când prins-au să sape.

Fii blestemat cu anateme-o mie,
Omule din munții cu mioare.
Din inimă dusă pe veci să îți fie
Orice simțire, orice-ndurare.

O, tu nu știi, nebunule, dar ști-vei
Recea uitare-a falnicului stei.