Herghelii de cai de mare îmi tropăie
în sânge
au crescut buruieni cu măști de flori;
de stele de nisip
mi-e poftă adesea când
te iubesc din lumi paralele,
te iubesc pe după ochi,
de-a v-ați-ascunselea,
peste degetul mic
de la fiecare picior al nopții
soarele s-a încâlcit în șireturile tale--
și n-ai să mai pleci.
Știu, îți va fi prea cald
înscăiat în raze.

Ușa nu mai e unde o știai--
mâine

nu vei vrea să rupi ițele dimineții--
în cântec de leagăn
am să te trezesc
în ecouri de munte
toate cuvintele vor fi gemene
și noi vom fi
două jumătăți de nucă pline,
contopite...

și vom ajunge atât de îdrăgostiți,
măcinați
de grija clipei încolăciți
eu pe o parte,
tu pe cealaltă,
aproape la mijloc;
vom frământa o poveste,
ne vom reaminti istoria
în aburii calzi
ai unui cozonac cu nucă,
în Ajun de Crăciun--
nu vom mai trăi pentru noi înșine.