când sufletul imi
aduce aminte ca-l mai am,
umbrit de păsări negre ce-și
odihnesc aripa pe umerii-mi
goi,
îl iau pe nimeni în brațe
și-i spun că-l iubesc.
cu el îmi petrec mersul, somnul,
cu el râd si plâng...
eu îi spun totul, el îmi spune ..nimic.
și înfrigurat de iarna singurătății
spun că am să renunț la el,
dar nu pot !
trăind așa mă îngrozesc
gândindu-mă că la mormântul meu
va plânge - nimeni...