Ce e oare dupã polul privirii ?
Izvorul sãu
mi-am spus.
ªi dupã izvor ?
Izvorul izvorului bineînteles.
Aºa cum dupã o apã
trebuie sã fie un izvor de apã.

Înseamnã cã dupã tot
o sã gãsesc un izvor de tot.
Adicã totul.
Deci dincolo de sine e mereu sinele.
Dupã departe, departe
dupã aproape, aproape.

Râse.
- Nu.Dupã aproape urmeazã transparentul.
- ªi numai aproape face exceptie ?
am intrebat.
- Dar nimic nu face.
spuse miratã.
- Tocmai ai zis cã dupã
aproape urmeazã transparentul.
- Da, am repetat întocmai ca tine.
Cã dupã sine urmeazã sinele.
- Dar ai spus "transparent"
nu "aproape".

Izbucni în hohote.
- ªi tu crezi în cuvinte ?


*


Atunci ajunsesem în faþa unei uºi
sau un fel de uºã.
Nu o vedeam, ca mai târziu sã-mi dau seama
cã de fapt eram între balamalele ei,
sau într-un fel de aproape.

Cel mai ciudat
era ce vedeam pe gãurile cheii:
prin cea dinspre afarã se zãrea uºa
cu mine privindu-mã prin gaurã,
iar prin cea dinspre înãuntru
drumul din faþa privirii ce mã fixa.

Aurora continua sã râdã
ºi tuºind îºi suflã nasul într-un nor.
- ªi ce-ai fi vrut ?
m-a intrebat.
- Sã vãd dincolo de uºã
sã fiu mai aproape de camerã.

- N-aveai cum,
acolo erai deja dincolo de aproape.
- Dar tocmai ca mine ai spus,
dincolo de sine e sinele
dincolo de aproape transparentul.

M-a privit lung.
- Iar crezi în cuvinte ?
Nu e vorba de transparentul lui aproape
ci de cel al lui departe.
Aproape nu existã.

- Dar ai spus sine dupã sine.
- Iar crezi în cuvinte !
Sinele aproapelui
e transparentul departelui.
Nu existã aproape !

- Omul e mereu departe de infinit
si aproape de finit.
Asta e poziþia care dominã în univers.
El e atât de departe de tot
încât aproape de ceva
devine departe de restul.

Mã simþeam singur.
- Dar când iubeºte, cum e omul ?
Lepãdã o lacrimã.
- Atunci e departe de nimic
dar nu ºtie !
Omul e mereu departe...