Lumina vieții


La Poarta Nemuririi inima-mi caldă încă începu brusc să bată,
Sufletu-mi avid de îngeri plecase parcă demult de pe pământ,
Zile după zile, nopți după nopți, străbătând, într-un falnic avânt,
Natură și cosmos, credință și artă, pierdute în viața-mi uitată.

Și, după ce căută în zadar să afle tainele universului,
Ce e corect și ce e nedrept, ce e muritor și ce e etern,
Ajunsese acum, negăsindu-și pacea în acel necuprins tern,
În fața prealuminatei nezăgăzuite porți a Absolutului.

Acolo se opri gându-mi rătăcit în apăsătorul întuneric
Ca să afle în sine lumina ce-l atrăgea din depărtare;
Nerăbdător să găsească speranța ce niciodată nu moare,
Să uite toate durerile lumii, păși în irealul feeric.

Și înaintea mea necuprinsul se revărsă în valuri de lumină;
Cântece necunoscute minții gravitau libere prin eter
Și, în scurgerea vechiului timp ce se pierdea în marele-i caier,
Umbre zâmbind trăiau veșnice momente de fericire senină.

Sufletu-mi nu era mulțumit în lumea ce nu-și dezvăluia tainele-i
Și nu putea înțelege ce se întâmplase cu Paradisul.
Deodată, acea rază de lumină care, din nesfârșitul
De dedesubt, mă călăuzise neîncetat și caldă spre lumea ei

Reapăru, învăluind totul din jurul meu în incandescența ei
La fel de pură și de catifelată ca și candida voce
Ce, din hăuri sau înălțimi nepătrunse, îmi inspira o pace
A unei împliniri spirituale necunoscute încă: “În ochii mei

Tu vei afla scopul existenței, și tot în ei vei regăsi speranța,
Pierdută și abandonată de sufletu-ți atât de obosit.
Întoarce-te în lumea-ți pământeană și nu vei fi dezamăgit;
Caută-mă. Mă vei găsi. Eu sunt credința ta, iubirea ta și viața…”

Mi-am pierdut cunoștința, cufundându-mă în oceanul de lumină;
M-am trezit și-am învins boala ce-mi generase gândurile triste,
Dar în sine-mi voi rămâne marcat pe viață de acele cuvinte:
“Caută-mă. Mă vei găsi”, ce-mi răsună în minte fără de odihnă.

De atunci semenii mei mă văd căutând mereu noi și noi înțelesuri
Ale unor lucruri fără de începuturi și fără de capăt;
Ei mă cred nebun, dar eu continui, tot sperând că, măcar în treacăt,
Voi întâlni din nou, în ochii cuiva, lumina ce m-a întors din ceruri.