Îmi deschid aripile larg spre Cer.
Acum, îți aparțin Părinte.
Cuprind cu privirea locul existenței mele
Și toate amintirile legate de acest loc,
Se sparg precum bulele de săpun:
Primul meu contact cu lumea, primul țipăt, primul gângurit…
Apoi copilăria trăită precum o pasăre cu aripile frânte,
Și forța renăscută din durere și credință, succesul obținut in lume,
Iubirea mult așteptată, extazul, împlinirea…
Acum plec și nu știu de mă voi mai întoarce
Dar nu regret.
Întâlnirea cu Tine Doamne a meritat tot chinul indurat în lume.
Și oare m-aș putea plânge ?
Am trăit din plin.
Căci între agonie și extaz
E doar o clipă.
Un simplu fâlfâit.
O unică aripă.