Au plecat cuvintele de la mine
Plesnite ca de bici,
De unde era să știu
Că așteptai cuvintele iubirii
Și ele nu mai veneau.

Nici acum nu mă aștepți,
Probabil că toate cuvintele
Ce m-au gonit
S-au n?scut
Fiindcă
Te-am iubit
Cu asupra măsură...

Și totuși,
Meritai s? fi fericit,
Măcar tu
In povestea asta din care am chiulit
Noapte de noapte.

Știai că dorm
De ce nu m-ai strigat
De ce n-ai venit
Ca altădată
Vis
Pe marginea patului meu...

M-aș fi trezit,
Te-aș fi legănat
Și ți-aș fi spus iar povești,
Cum că mă mai iubești,
Că n-am unde să plec din mintea ta
Pe alte coclauri
Că pentru tine pot înfrunta
Oricare balaur...

De ce ți-ai făcut din tăcere un turn?
Și de ce niciodată
N-ai vrut
Să imi spui
Că m-aștepți,
Că la fântâna pustiului
Iți sunt capăt de drum?

Și uite, cum ne-a prins ca un clește
Instrăinarea
Și marea care nu mi-a spus
Că-mi s?ruți buzele
Pe gura altei femei...

Puteai să-mi spui tu
Să nu mai num?r stelele,
Visele... fiindcă nici nu exist...

Nu mai fi trist
Nu știu s? fac altceva decât
Să te iubesc,
Să te iert
Și să o iau mereu
De la capăt...