agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-02-25 | | Înscris în bibliotecă de Nume
Am zgâriat aseară pe nisip
formula unei alte ordini, care conține-al lucrurilor tainic chip, cel fără de ruină și mișcare. Aici, acest inel în care-ncerc să prind rotirea stelelor în spațiu: medalie de foc si magic Cerc, lui însuși hrană crudă și nesațiu. Iar dincolo, ca simbol înțelept, un cort de raze cu foița clară: Triunghiul către care mă îndrept la dangătele bronzului de seară. Nimic nu socoteam a fi străin de-aceste prea statornice tipare nici amfora corolelor de crin, nici fulgerul cristalelor amare. Mereu, ca instrumentul de suflat, cu cântec se vor umple, căci făptura își pipăie conturul terminat abia adeverindu-le măsura. Așa credeam. Sub stelele târzii, culcându-mă, strângeam pe lânga mine compasul, inginer de armonii Și cocostârc al zborurilor line. Ah! câte veacuri scapătă-ntr-un ceas când somnul dulce-i frate cu minciuna? Din formele de-aseară n-a ramas întreagă și curată vai! nici una. Cu ce călduri de iad și negre ploi veniră astăzi zorile pe lume? Enorme bălării cu frunze moi foșnesc pe țărm, ca mările în spume. Tulpini diforme, zgârciuri pe nisip rănira idealul receptacol și ruinara transparentul chip căruia eu i-am fost umil oracol. O, mare-n spasmuri, cu zvâcniri adânci, de ce-ai întors genunile fertile? în loc să cânte sarea, sus pe stânci aud foind insecte și reptile. Pieziș e mersul astrelor pe grind, iar datina stihiilor surpată, de când un șoarece muri umbrind cu stârvu-i putred cercul fără pată. Cu scrum și rumeguș de furnicar vă veți hrăni, voi - frunze libertine, ce-ați dat uitării-aulicul tipar și aria nervurilor divine! Iar vouă, zburătoare-n stol și pâlc, știută vi-i de-a pururea, dar spartă bataia aripilor, grea de tâlc, prin care orice zbor devine artă! Vai! steaua asta merge spre amurg... Cristalele s-au spart, și sângerează. Și mii de ape lâncede se scurg mânjind coroana fluviilor, trează. Ci-n mijlocul declinului lumesc eu stau și-aștept, cu sfiiciune, ceasul, când putrezi-vor florile ce cresc ca broaște care-mi tulbură compasul. Atunci, lovind cu vârful în nisip, aceleași semne vor luci în soare, păstrând în forma lor eternul chip Al lucrurilor lumii trecatoare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate