Râde-mă, lacrimă,
scrie-mă tu, cuvânt,
îndură-mă suflet
căci slabă sunt în fața acestei
iubiri!
Dacă aș avea curaj
aș trăi dorul de el
când el
e cu mine...
Râde-mă, lacrimă,
cerne-mă peste mine
cu toată privirea lui,
atât de plină,
de parcă Dumnezeu
s-a oglindit în ochii lui
și mă-ngrozesc
că-mi vine să îngenunchez
și să-mi aștern sufletul...
Trupul nu mă lasă!
Trupul ideilor crescute-n eul meu
ca niște stalagmite.
Mă trec
prin sită de flori
dorurile
și îmi ard clipele trăite fără curaj,
să mă încălzesc puțin,
să mor puțin.

Va avea loc o explozie,
o ardere de tot
și, apoi,
într-un firesc final,
mă voi reconstrui.