încrustam pe retină o primăvară inegal
copacilor le crescuseră ochi
și păsări și rochițe albe
între noi se ciobeau nopțile pe alocuri
eu aveam o culoare mai tristă de dimineață
ne-am semnat condamnarea la o iubire
cu degete rupte de foame
mă citeai expresiv puțin mai departe
două tăceri ne lingeau pe buze
de nouă sute nouăzeci de ori
memoria noastră striga
opriți-vă
numai nebunii colecționeaza visuri

undeva întunericul se dilua pe șoptite
tu și eu amorțeam între gesturi secunda