Aș fi vrut să te simt liber,
Pe un fir de rouă-ntr-o petală
La marginea visului meu.
Aș fi știut cumva răspunsul căutărilor mele…

M-aș întreba unde mă duc odată cu timpul,
Dar zilele trec fără să te cunosc…îndeajuns

Aș fi vrut să mă mângâi în adiere,
Așa cum priveam amândoi cândva,
Pe marginea amintirilor, asfințitul…
Credeam.

Ne întâlnim la răscruce de păreri,
Având pentru prima data aceeași viziune.
Și ne privim. Parcă, pentru prima oară.

Voiam cândva ceva…și nu mi-ai dat?
Aveam nevoie de tine…și n-ai știut?

Oare când ai încetat să-mi numeri pașii
Mergând pe urma gândurilor tale?
Și de unde atâta siguranță în bucurii?

Tu care mă întrebai în fiecare zi,
Cum începe ziua de mâine?
Ai crescut… din mine, cumva?

Îmi place să tac, să te privesc,
Deși știu că tu taci, să mă asculți…
Ador liniștea bătăilor de inima,
Cadențând asfințitul…

Nimic nu mă împiedică să revin
Nimic nu te îndeamnă să pleci
Și parcă am rămas așa, unul altuia,
Într-un stop cadru.