Eram acolo...
între focurile albastre
ce nu mai conteneau...

m-am întrebat:
De ce atâta umbră
pentru o lună
care pe cer era altfel?...

Semnele acelea
care prevesteau învierea Lui
nu mă mișcau din locul meu!

În urmă...
au venit zorile,
iar eu tot acolo eram...
și umbrele, tot acolo...

dar luna nu mai era!

Atunci am aflat
că focurile albastre
erau ale mele,
și umbrele ale voastre,
iar Învierea
doar a Lui.