mai demult
îmi era teamă să zbor,
cerul din piept abia mă mai încăpea de atâta dor
și cădeam

cădeam fără să vreau într-un fel de somn
circular,
fără să știu dacă eram eu
sau poate era altcineva care sărea coarda
peste sufletul meu

peste sufletul meu treceau din când în când îngeri,
câte doi
alunecând pe liniile de înaltă tensiune ale vieții,
ca prin vis

ca prin vis îi zăream
și atunci îmi întindeam aripile în mine,
între semnul de mamă de pe tâmpla dreaptă
și punctele cardinale ale crucii mele
din sân