Textul meu începe
de la sfârșit;
atunci când m-am întors de la
piață, după ce dădusem vânzătorului
struguri pe niște bani,
după ce băgasem mâna în buzunar
ca să-l salut,
după ce mă dezlgasem la șireturi și
ridicasem piciorul ca să mă leg,
după ce trecuse vara peste primăvară, toamnă, iarnă…

textul meu mai bine nu ar începe,
mai bine s-ar termina!
înainte
măcar să fi început!
halal mod să se termine un text!
cu sfârșitul…

am lipit tencuiala la loc pe pereți,
am șters cu guma tot ceea ce mâzgălisem cândva
pe fața zidurilor bătrâne
am dezgropat cadavrele
ce altădată mă grăbeam să le
îngrop,
am căutat să găsesc
tot ceea ce am vrut să pierd
înadins,
am vrut doar să uit și să-mi amintesc în același timp
despre tot ceea ce nu am făcut;

nimic despre libertate nu a fost
recuperat;
am reușit să găsesc
în lada cea veche
ascunsă în timpanul tău
tot despre încătușare,
frânturi despre iubire,
nimic despre fericire.

pe malul unui ochi de-al meu
pășteau flămânde
genele
tale.

pe creasta obrazului
tău, stătea trufașă lacrima mea
proaspăt născută.

mi-ai fost pat de spital,
doctor, cearșaf, durere,
împăcare, iar eu
nu am fost în stare să-ți fiu nimic.
Am blestemat ziua în care
am făcut diferența între vis și
tine.
Am adormit gândindu-mă că doar
am visat ziua în care am făcut diferența
între vis și tine.

ce clară pare
lumea când ești treaz…
și cât de rece e!

De atunci am început eu
să sfârșesc textul
și încă nu am reușit.