Păsările se roteau,
flăcări negre
urcate din sud,
deasupra râului
vegetam noi,
spirit și lava.

În linie, cu pași pierduți,
ne măcinam în timpul gol,
ca-ntr-un bazar de amărâți
dădeam un vis pe câte-un pol,
eram iluzii de un ceas
sau, mai puțin, incendiar
ne contopeam de bun rămas
de rămas bun n-aveam habar.

Atunci
am vazut râul
ca o armură lucind,
iarba, vegetarea spiritului,
iar păsările, păsările acelea mari,
rotindu-se buimac
deasupra sufletului meu

Singur,
sunt martor al orei exacte,
e dimineață și
ape-mi îngână litania.