Era o data un măgăruș, cu ochi sticloși
Și cap de pluș, și o desagă din fuior,
Pentru păpuși.

Era și-un vifor de temut, pe-afară, rece
Și tăcut, de-ngheață ciorăpeii -n așternut,
Când iarna nu mai trece.

Bunica lemne aduna, din curte și așa venea
Cu brațe pline și ochi calzi, și rozul dulce din obraji
Plină de promoroacă.

Băiatul încă mai dormea, visând pe margine de pat,
Cum cel măgar din puf și blana încet s-a ridicat,
Sa plece din iatac.

Cu palme dulci și umflățele, încet, pe gene trece-alene,
Visând ca-n van la ochi se freacă, - măgaru-i vesel, râde,
Pleacă.

Timid dar iute se îmbracă, în vis, nedumerit se întreabă,
Punându-și cizmele, fularul, hăinuța și căciula iata-l,
Dar totuși zău, ce vrea sa facă?

În urma iute, pe furiș, el se strecoară pâș-pâș-pâș,
Pândind din ochi, cu voinicie –măgarul,
Ce n-avea sa știe…

…Știaaa, măgarul, I-hahaha, ce ‘coadă’ mândră în spate avea
Și-ndată mi se opintea și sus, pe sa mi-l așeza
Pe mândrul sprintenel.

Trecură veseli amândoi, pe sub cireși și peste văi,
Până la soare, în mandra mare, ce se gătea cu bucurie
Sa meargă sus, pe cer, se știe!

Mirare mare pe mnealui, sa vadă-n casa lui, va spui,
Mândrețe de flăcău, călare, pe a măgarului spinare,
Venind din zare.

Curios din fire, și vioi, îi-ntreabă iute, pe-amândoi:
Voi mititei fără nesomn, ce căutați pe-acest tărâm,
Pe unde nu trecu nicicând
picior de om? Hm?

Măgarul, fermecat, vezi bine, îl ia cu vorba-ncetinel,
Până ce-l hotărî pe El, Mărețul Soare calator,
Să-i ia cu dânsu-n al său zbor.

Văzură case cu pridvor, și animale pe ogor,
În părți pe unde zăpada
nu apuca să-și facă treaba.

Băiatul tot se minuna
însă măgarul, - tot știa
Și-i povestea pe limba sa

Vedeau cum rufele la soare iși mai preschimbă din culoare
Și se usucă - ncetișor cu vântul tot pe urma lor,
Vedeau cum iarba crește-naltă iar pomii frunze își întind
Să spună Buna dimineața-ndată
când roua -n raze își cuprind.
Băură apă de izvor
se ospătară binișor
și o porniră iar
în zbor.

Văzură renii lui Crăciun
cum stau la poli mestecând fum,
Și caii toți lui Făt Frumos
cum se-ospătează zgomotos,
Trecură pe la Cotoroanța
care-și mușca-nciudată clanța.

Și poposiră multicel
în casa unui băiețel
a cărui maie bătrâioara
Căra-ntr-un suflet de pe-afară
surcele, lemne dulci de soc
sa fie ziua cu noroc
pentru-al ei pui ce-ncă visa
în căldurică, langa foc