Pentru ca intotdeauna am alergat
Ca o ciuta prin viata mea si a altora,
Cand m-am impiedicat de primele emotii,
cand ma dureau geznele de stat la cersit,
In picioare,
M-am pomenit ca ma tem sa alerg,
Ca ma tem sa mai ies din crang,
Nepazita.
Cate pericole vedeam
Acolo unde pana mai ieri nu ma ameninta
Nimic!
Imi aratasei seara, la focurile de tabara,
Toata micimea lighioanleor padurii.
Ce bine ca aveam crangul nostru,
Atoatepazitor si linisit!
Era atat de confortabil sa stai langa foc,
Sa cerni amintiri
Si sa-ti depeni visele pe ceafa celuilalt.
Doar ca-ntr-o zi, padurarul inconjura locul
Cu fasii galbene innodate de tarusi
Prospat ascutiti:
Crangul era cercetat pentru ca gasisera
O ciuperca halucinogena
necunoscuta pe care un copil natang
O rontaise pe jumatate
Cu un zdreanta tras de-o sfoara soiasa
Spunea padurarul ca nu mai sunt pe creanga lor,
De cand am mancat ciperca.
Il vedeam deseori
Trecand aproape de focul nostru,
Dar nu stiam ca ciupercile rosii
Cu picatele albe, perfect rotunde,
Pe care le cultivai din placere,
Ca un iscusit gradinar,
Pot sa dauneze sanatatii.
Cat ai plecat tu sa gasesti alt crang,
Am ratacit cu teama
Prin locurile care-mi alinatsera gleznele
O viata.
Si nu m-a impuscat vreun vanator,
Nu m-a infulecat vreun lup,
Iar pe glezne imi inmugureau
Din nou forme de aripi, ca odinioara.
Am incarecat sa alerg, dar potcoavele
Imi inclestau muschii dupa
Doar cateva ture de iaz.
Vulpea a pacalit ursul sa ma ajute
La despotcovit
In schimbul saculetului de galbeni
Pe care mi l-ai lasat la plecare.
Cand te-ai intors fericit
Ca avem alt crang,
Eram un pic alta,
Ma imbatase aerul patrunzator
al padurii,
Batranul padurar elucidase misterul
Si-acum aveam din nou crangul,
Doar ca-l vedeam numai ca parte
Din toata padurea.