agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ sunt în corpul meu
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-06-23 | | Înscris în bibliotecă de Virgil Titarenco
Părea că printre nouri s'a fost deschis o poartă,
Prin care trece albă regina nopții moartă. — O dormi, o dormi în pace printre făclii o mie Și în mormânt albastru și 'n pânze argintie, În mausoleu-ți mândru, al cerurilor arc, Tu adorat și dulce al nopților monarc! Bogată în întinderi stă lumea 'n promoroacă, Ce sate și câmpie c'un luciu văl îmbracă; Văzduhul scânteiază și ca unse cu var Lucesc zidiri, ruine pe câmpul solitar. Și țintirimul singur cu strâmbe cruci veghiază, O cucuvaie sură pe una se așează, Clopotnița trosnește, în stâlpi izbește toaca, Și străveziul demon prin aer când să treacă, Atinge 'ncet arama cu zimți - aripei sale De-auzi din ea un vaier, un aiurit de jale. Biserica 'n ruină Stă cuvioasă, tristă, pustie și bătrână, Și prin ferestre sparte, prin uși țiuie vântul— Se pare că vrăjește și că-i auzi cuvântul— Năuntrul ei pe stâlpi-i, păreți, iconostas, Abia conture triste și umbre au rămas; Drept preot toarce-un greer un gând fin și obscur, Drept dascăl toacă cariul sub învechitul mur. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Credința zugrăvește icoanele 'n biserici— Și 'n sufletu-mi pusese poveștile-i feerici, Dar de-ale vieții valuri, de al furtunii pas Abia conture triste și umbre-au mai rămas. In van mai caut lumea-mi în obositul creier, Căci răgușit, tomnatec, vrăjește trist un greier: Pe inima-mi pustie zadarnic mâna-mi țiu, Ea bate ca și cariul încet într-un sicriu. Si când gândesc la viața-mi, îmi pare ca ea cură Incet repovestită de o straină gură, Ca și când n-ar fi viața-mi, ca și când n-aș fi fost. Cine-i acel ce-mi spune povestea pe de rost De-mi țin la el urechea – și râd de câte-ascult Ca de dureri străine?... Parc-am murit de mult. (1876, 1 septembrie)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate