Nu vrei sã amânãm secundele fatale,
Umila cifrã doi s-o pãstrez, sã n-o ucid,
Pierduți în undele, în hãurile universale
Opaițul vieții sã mã lase totuși sã te-aprind ?

Nu vrei sã-ntorc ce cred cã se mai poate,
Amintiri sã-mi curgã-n seri, ca prãfuiți de timp,
Sã fim cei ce-am fost, alegând sã fim aproape,
Plângând lângã ce ne-a durut în tot acest rãstimp ?

Nu vrei sã mã-mbãt cu buza ta din nou,
Dincolo de tine sã-mi zacã nesfârșituri,
În aurora cu vioare sã-mi fi magnificul ecou,
Inimile noastre unindu-se în infinituri ?