Pe un drumeag, de munte ,ocolit,
la margini, nu-i in cale ,dar priveste
apusul peste bradul deja adormit
si murmurul din frunze il uimeste.

Se roaga ,chemand iar rasaritul,
ce pare alungat printre tristete,
se lupta sa alunge asfintitul
cu a mintii si a inimii suplete.

Se invaluie cu armonia
belsugului ,in rime cautat,
se mai zbate sa alunge agonia
desertului in flacari,cu umbre revarsat.

Si vrea printre stafii s-alerge,
cu simfonii,comod ,sa-si umple sacul;
nu are loc, iar cetele pribege,
celui mai bogat om,i-au spus:saracul.