Teama și îndrăzneala,
Suferința și pocăința,
Iubire și ură,
Extrema dreptate pură
Și dezonoarea minciunii spun
STOP vieții acum.

Să se oprească timpul
Din viteza-i amețitoare
Să mediteze vântul
La ultima-i suflare.

Să mă lase aerul să respir
Oxigenul indispensabil mie
Să viețuiesc eu, muritoare vie
Pe pământul etern să exist.

Ce mizerabilă existență duc
Și mă afund pe zi ce trece
În propria-mi nenorocire rece
Acoperită în urma mea de fum

De ce voi,florilor,tăceți subit?
Unde vă e parfumul somnoros,
Unde vă e roua care vindecă rănile ce dor?
Cumva... pe frunza ce-a pierit?

Vai, voi,trandafirilor, ați adormit?
Iar spinii voștrii înțepători
Sunt plini de otrava zilelor
Pe care le-am trăit.

De ce ați plecat îngeri
Și v-ați ridicat la ceruri?
Am nevoie de-ale voastre gânduri
Să uit vechi taine îngropate-n comori.

Numai dracii au rămas
Și cu ticăloșenie mă înconjoară,
Iar de-aș face un pas
Către mântuire... ma omoară.

Nimicul este tot acum
Iar din esența lui cuminte,
Am făcut un tainic drum
Pe care pășesc spre aduceri-aminte.

Nici eu,nici tu,nici toată viața
În veci nu va-mi putea reda măcar puțin
Ce-am pierdut-speranța-
Căci de-a pururea eu voi fi un om străin...
...printre străini.