agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-06 | |
Singura vină pe care mi-o recunosc, onorată instanță
Este neatenția, ocupată fiind atunci să mă nasc, Dar mi-am spus că am suficient timp la dispoziție o viață Să aprofundez cunoștințele în domeniu, deși cam vast. Si oricum, reputația cartelului acesta cartezian Era atât de bună, încât nu m-am îndoit nici o clipă Că un astfel de preț, de trei sute șaizeci și cinci de zile pe an Nu e cel mai corect, îmi credeam pe atunci punga infinită. Atribuțiile fiecăreia au fost expuse foarte clar, Abscisa-mi spunea cât mai am pân’la linia orizontului, Axa cotelor îmi aranja întâlnirile cu domnul Icar, Stângăciile mi le îndrepta ordonata, conform numelui. Si să nu mă înțelegeți greșit, eu nu acuz de imixtiune Geometria cea sferică, are și ea dreptul de-a concura, In fond, poate că nu degeaba a stârnit atâta pasiune, Insă revin și spun că nu, aceasta nu e deloc problema mea. Problema-n sine, așa cum v-ar fi prezentat-o avocatul meu Care nu mă mai reprezintă, zice că nu se simte bine, Dar cred că este vorba numai de frica lui de bunul Dumnezeu, Problema, vă spuneam, e scrisă-n stele cu litere aldine. Si este confuzia aceea care se face atât de des Când se semneaza-n alb și mult prea grabnic contracte sibiline, Că locul de-ntâlnire a axelor în punctul fix din Univers Ar fi în profunzimile banale ale propriului sine. Ei bine, nu e și degeaba-ncerc să justific, onorat juriu, Așa că de-aceea vin și cer aici cu atâta clamoare Contractul să se-admită că suferă, de iure, de-al formei viciu Si să-l redenumim corect, eventual foaie de internare.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate