Să știți că-s zile când îți scapă roșul pe-așternuturi negre,
O sfială fizică ce te găzduiește-ntâmplător
Și-ncepi să te cauți după un moment umilitor,
Privind de la înălțimea personală culorile integre.

Și cum prin roșu ți se face revărsarea-n întuneric,
Materia vrând să te încapă în alte începuturi,
Te uiți înapoi și îți faci curat printre rebuturi,
Păstrând acel infim curaj să te explici în fața unui cleric.

La ultima scăpare te vei opri străin în univers,
Durere-acută ce te află înserat, poate nocturn
Și cuvintele vor lua conturul unui taciturn,
Așternându-te bicolor în boltă, sub forma unui unic vers.