gata
ne facem bagajele
plecăm de pe planeta asta cheală senilă
cu peruca ei oxigenată
aici
nici o dilemă nu mai e de spulberat
nici măcar o catastrofă japoneză de hîrtie
nici măcar un poem de debut
sîntem pionierii unui veac prea nou prea dramatic
născocitorii iubirii din lifturile portocalii
prăbușite în gol
rătăcitorii nemulțumirii perpetue
cu gust de agave
noi
avem revoluția imaginației în sînge
infecție atavică vinovată de tot ce scriem
la această mașină de reciclat absurdul
plecăm
acolo sus între stele
ne așteaptă lumi încă nedesțelenite
tărîmuri virgine blocate între alte etaje ale poeziei
locuri în care se recită
tot din vechile ode eroice
sărmani epigoni zămislind mereu aceeași melopee
acolo ne ducem
plecăm scuturîndu-ne praful
de pe cărțile pe care nu le-am scris niciodată
pentru că noi vom scrie cîndva cu praful de astre
adunat în buzunarele noastre goale
clepsidre în care timpul se încolăcește virtuos
ca un motan uriaș
distorsionînd viitorul
de aceea
tocmai de aceea
cînd ne vom întoarce
se va fi scurs înspre niciunde
nu va fi nici ieri și nici mîine
nu vom mai întreba și nu vom mai răspunde
va fi un fel de ascensor cu roți ca de foc
înfășurîndu-ne iubindu-ne
va declanșa prezentul continuu
vom rămînea blocați undeva
între agonia perfectă și perfectul extaz