agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-09-22 | |
am inima albastră
ca o femeie pusă în apă în cazanul de bobotează uite părul ei se face rădăcini de cer eviscerat hrănindu-se cu simțurile și cu rațiunea mea rodind în simțurile și în rațiunea ei la asfințit își rotește turla atât de tare încât i se văd picioarele pe care umblă planeta varicele ei au ceva în comun cu tencuiala voronețului care se macină sub fiecare lacrimă îmbătrânind fețele sfinților care ne-cuvântă printre moaște și odoare înflorești cancer de piele buzele și limba mi le plimbi peste trup să mă usuc ascunzi în pântec prima albină torci fagure ca un păianjen cu glas de pisică domestică zât! te alung tu nu cunoști vocabularul crezi că asta în pământește înseamnă iartă-mă te cuibărești între propoziții șoptite în extaz și hohotești ca un melc rătăcit ochii încep să colorezeze spirale te încolăcești în juru-ți până când nu mai poți să respiri deșiră-ți pielea să găsim ieșirea din labirint turlă dragă e ultima noapte când nu este iarnă deja în celule a început slujba: vie miere de mort peste oase întinzi lumânările-nchid amintirile-n turn și în plasa de fum molii negre aprinzi ai un zumzet duios și aproape nocturn horcăitul otrăvii fierbe frunza tăcerii te moșești cu făclii îmbibate în sânge bate sumbru a mamă ora grea a-nvierii ține capul în poală un strigoi care plânge am crezut în îngeri am crezut și în demoni și în păsări cu gheare carnivore-am crezut n-am avut un duh să mă poarte de mână între îngeri cu gheare ca un făt am căzut cântul bun deopotrivă l-am cântat cântul rău m-am bocit întru umbra care viu mi-am ajuns m-am strigat chiar pe nume m-am urât chiar pe nume înjurându-mă-n psalmi către mine răspuns uite moartea răsare din părul femeii îi cresc frunze tulpină în cazanul cu apă dă-mi o sfoară de clopot să mă spânzur de limbă otrăvindu-mi lumina melcului care pleacă
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate