Ptiu...!
Ma rod sobolanii pe glezne
ca incerc sa ma sfarm
de-mi prind fiorii de calcai
si mare e gradina lui Dumnezeu
atunci cand ma arunc intermitent
in dreptul soarelui
sa rasar in tulpina.

Un cub odinioara avea lacrimi pe coltul dintilor de lapte

astepta iarna ca frigul si noaptea sa-i dezbrace privirile

iar ceata, sa daruiasca tacere pe spatiul blamat cu vioara.

un romb se contura idiot sectionat de o dreapta matematica

si-n forma sa bizara rupea prin bataia periodica a metronomului

cu forma sa de ticait mecanic si-astupa pana la refuz miezul cubului meu.

Muream in bratele vesniciei cand lasarea serii cultiva cuibul nebuniei.


Ptiu!
ma intorc in declin
caci dulce e mersul agale
pe strada luminata doar azi
de bietul licurici argintat
ce imi vegheaza poteca
spre aur cu grija
luminii de maine.