Ia, gura, stinge țigarea, mucles, jos clanța!

Eram singur cu don’ plotonier Sanchio Panza.

Se cam întunecase romanța

Și din ceas curgeau doar robinete de noapte, de frig și de fier.

Îmi vedeam de viața mea prin ochii lui don’ plotonier

Se cam alesese praful de pușcă din copilăria mea cu pietre

bâlbâiam numai sărumâna și sărumâini.


Traversam o pustietate de mucava, o butaforie de sentimente

dădeam din coate să ajung din urmă celuloza cu evenimente–

perle date la porci…


Mamă, mamă, din ce fire mă împletești sau mă torci

lângă ceas, la subsuoară cu ziarul de mâine, cu pantofii de lac?

La satelit, prin punga de aurolac

păream infinit: un grăjdar și birjam

niște cai de căruță, mă zvârcoleam între om și maimuță fără să am habar.

Eram o viață dată la zar

tricotată din cele mai mici amănunte de zdrențe…


La ceasul oprit așteptam –

purtam pe umăr parpalacul tocit al unei absențe.