în pantelimon cum intrați pe socului e-o biserică mică
n-aveți cum să treceți pe lângă ea are boxe de 1000 de wați
miroase în aer a alcool etilic de la policolor
playback-ul serafic răsună în draci

de sâmbăta morților am ieșit în fața blocului întrebând aiurea:
nu vreți să primiți o poezie de pomană?
dar oamenii refuzau: du-te mă nene și te culcă dacă ești beat
în ziua de azi oricine scrie versuri
oi fi tu mai breaz

dar eu am mult mai multe de comemorat mă încăpățânam:
fac o poezie în șapte versuri bune restul proaste – mă credeau
și începeam să numărăm: nu erau bune decât cele fix de șapte
(cele care erau mai mici nu mai știam în care poezie am scris continuarea
cele care erau mai lungi oricum nu se puneau)

cântă rupeau hainele de pe mine cu ură cântă
zi așa după noi: mă lepăd de satana eu mă minunam
oameni buni chiar și el săracu ar râde de voi
lepădați-vă cine nu vă lasă dar cu mine ce-aveți
beția de care sufăr eu poate mai trece
însă voi o să muriți beți

se strânsese lumea „ca la urs” zicea unul
(eu nu am înțeles niciodată de ce nu sunt mai interesați să vadă
un om:
eeei! chestia asta cu mâini și picioare care nu vrea să tacă poezii
sunteți nebuni de ce m-ați legat de pom?!)

însă nu îmi auzea nimeni chemarea
plămânii mei nu au 1000 de wați au membrana subțire
de apă
o să îmi inundați sufletul oameni buni nu urlați!

ieși papucule de sub pat ieși papucule ieși
să mănânci și tu cireși ieși papucule ieși

evident că mi-au inundat sufletul
(altminteri ar trebui să închei poezia-poveste)
cine nu vrea să afle cum s-a terminat să iasă acum
că-nainte mai este

zeci de perechi de ochi se aplecau asupra mea
cu privirea aceea sticloasă exaltată
nu vreau să exagerez nu aveau bale la gură
dar aveau în mână o piatră

oameni buni am numele meu nu pot să vi-l dau
e scris cu litere și cifre în sânge
voi sunteți buni și credincioși știu de prin filme
statuia de piatră chiar plânge
dar eu sunt viu nu pot să cred în zeu nenominal
în zeul-om în zeul-bou în zeul-porc sau cal

ușa pronaosului scârțâia în balamalele uscate de fum
(vă vine să credeți: scârțâia mai tare ca difuzoarele!)
oamenii de nervi sau poate din revelație
se țineau de șale și li se uscau picioarele

ieși papucule de sub pat ieși papucule ieși
să mănânci și tu cireși ieși papucule ieși

se rupeau zalele nu mai puțeau canalele
parohia dădea fiecărui participant la slujbă
căști stereofonice
ca potențialii enoriași din blocurile alăturate
să poată dormi și ei o ultimă noapte

părințele
i-am zis fie-ți milă poezia e o biată copilă
nu se face să o bateți cu pietre
e atâta pomană pe masă dă-i să bea nu se vede

și-o să cânte de-or amuți păsările
toate păsările mai ales cele care au scos
ochii șarpelui mincinos
dă-i ș-un codru de pâine și nu mai pleacă
e a nimănui
îndură-te hai și mă dezleagă

ieși papucule de sub pat ieși papucule ieși
să mănânci și tu cireși ieși papucule ieși

cum s-a terminat? nu mai știu nici eu
(când eram mic îmi plăceau mult filmele rusești
nu murea nu trăia nimeni – trebuia să ghicești)