Sigiliu pe cer
cu destinația-n spațiu,
amprentă sacră.


* * *


~ Atunci când simt nevoia să-ți vorbesc,
tu continui să rămâi undeva departe,
dincolo de orizonturi penumbre,
eu încep să scriu versuri albe,
despre sacralitate ...
despre ploaia caldă
a durerii
a cuielor din palmă,
în lacrimă de sânge,
pe lacrimă de gând,
și limită,
pe lacrimă,
și vis refulat,
pe lacrimă,
și încă un ocean
pe lacrimă
moarte cursă
între noi,
pe lacrimă,
și încă o viață
pe același Sfânt de lacrimă...
Doamne, cum încă n-am reușit să deschid scrisoarea sigilată,
ce conține secretul.
Iar norii continuă să se topească între noi... ~