Mi se face noapte
si mă doare
lumina
săgetată de intuneric
si din pătratul vremii
aproape sferic
painjenii in litere cu ghiare
mă inspaimantă...
Noaptea mi-e prea mare...

Azi nici o culoare
nu-mi mai vorbeste
nu-mi mai e cărare,
orbecăiesc
glumind
că port antene
in visul
ce-a strigat la mine
o vreme:
"N-ai să mai vezi,
păstrează in amintire
tot ce aduni...
ceața in a ta privire
s-a strecurat,
de rătăcire plină
vei obosi cersind
in zori de zi
lumină!"