tinerețe zidită cu lacrimile plânsului de bucurie
pruncul își împreunează palmele ghemuit în ascunzișul luminii
transformând incertitudinile unei nopți de iubire în zile de neliniști și mistere

te-ai dat ca ofrandă pe altarul întinat de scorpioni adunați la taina vinderii pe treizeci de arginți
iți numărau secundele ca intr-o rugăciune continuă
scrumuiau clipele unei minuni între ochii pustiiți de vâltoarea unor fugi cântate pe strunele singurătății

pântecul freamătă a viață în adâncurile ființei
cristalul pictează dimineți cu chipul nebuniei în retrăiri împuținate
dorurile zilei scaldă secundele piatră de hotar adâncită pe buze de dor
viață zdrențuită trecută dincolo de vremuri

ai visat doar fantasmele unei iubiri închipuite
spasme ale vieții mângâieri și chemări spre un răsărit veșnic în apus
și ce daca sîngele clocotește a iubire
și ce dacă te dăruiești fără formă și culoare
e doar visul... din sâmburele neîncolțit

mirat și uluit împodobește timpul cu strigătul liniștit de viață
sărută lumina cu scâncetul bucuriei dublând neființa în ființa mamei
liniștea tatuează cu dungi devenirea în privirea hotărâtă și blândă
într-o formă a maternității

și te vor privi mereu pozele primei iubiri gingaș și melancolic
ritmurile vieții adâncuri necunoscute îți sapă în glas tăcere
si-ai vrea să spui…dar miracolul e asemuit întâmplării
si reproșezi ispitei dar brațele le vrei cuvinte rostite ca-n vis
și îl respiri în ritmul inimii culori uluitoare
el doar… așteaptă

nebănuit în embrionul inimii jertfa clipei se prefigurează
confesiuni interioare dezbracă anii în clipe de doruri
odihna în neodihna așteptării trunchiului pe drumul răsucit de iederă
și ceasurile devin zile și zilele destramă cuvintele după curba ochilor și conturul gurii

te-ai crezut un colț de paradis așezat la răscrucea vânturilor
te mistui odata cu timpul în neliniștea rănilor altora
crezi că timpul alintă cuvintele într-o reîntoarcere a lui ieri
si roata se-nvârte...laitmotiv de strigăt în zori



Tălpile gândului tac, arse de nisipurile mișcătoare ale absenței lui. Oare privește el în urmă către întunericul clipei tale de singurătate nesfârșită? Ce vede? Deslușește oare contururile zdrențuite ale aripilor frânte de plecarea zorilor din inima ta? Auzul lui se izbeste orb de ziduri de ceață, locuind de acum într-o piatra la marginea pasului tau…si tu vei fi pășire…


Ochiul îmi cere o lacrimă de bucurie ca jertfă a iubirii... și eu aștept... tăcere… iar florile de tei tămâie, liniștea trupului meu îngropat adânc în bătaia ta de inimă. Taina trecerii mele umbrită de sărutul îngerilor va tremura în fiecare undă de parfum al nopților tale. Versul meu merge mai departe...Iți păsterz în căușul inimii roua zâmbetului și umbra anilor si-a numelui tău, dăruindu-ți în schimb gând de soare și prinos de îngeri…