Se-arunca peste tarm, marea in valuri,
Si stropi de spuma iti saruta fruntea,
Se sparg sub pasii nostri scoicile din maluri,
Si sfaramata intre noi si lume este puntea.

Pe umaru-ti de lapte tii o sfera-ncinsa,
Prin parul tau ca noaptea se joaca briza calda,
Iar umarul iti e acum din purpura aprinsa,
Si ca o roabă, marea, iti saruta talpa alba.

Desprins din miile de scoici din haul marii,
Sideful alb ti s-a cernut acum pe pleoape,
De ochii tai cei bruni privesc in lungul departarii,
Nemarginitul mi se se pare mai aproape.

Tu, esti aici o silueta ca un abur ?
Ori esti un basm la mal de mare ?
Parfumul tau ca un zefir intr-un copac de laur,
A reusit, de mi-a ajuns la nari, sa ma-nfioare.

Si simt cum te iubesc atat !
Si simt cum restul lumii nu exista !
Si simt cum mor de mii de ori...si inc-odata pe atat,
De ma privesti...si vad a ta privire trista.

Nu stiu...de esti un inger alb ce coborat-ai de pe cer
Din astre botezate in caile de lapte ?
Ori te-ai nascut in somnul dulce-al unei nopti cu ger,
Din ale stelelor de mare soapte ?

Dar, ia aminte, de-ai sa-mi spui secretul tau,
'Cea vraja ca un murmur se va rupe,
Si-atunci, al marii negru hau,
Va vrea sa te sarute !

Eu, n-am sa-l las...doar esti a mea iubire,
Nu-mi spune cine sau ce esti, nu deveni o amintire !
Si chiar de-ar fi sa strang din dinti,
N-ai vrea tu oare...sa ma minti ???